Inchiziție
From Wikipedia, the free encyclopedia
Inchiziția (din latină inquirere, a cerceta; inquisitio, cercetare) a fost un grup de instituții/tribunale ecleziastice din cadrul sistemului Bisericii Catolice care intenționa să combată public erezia comisă de creștini botezați. A debutat în secolul al XII-lea în Franța pentru a combate disidența religioasă din partea catarilor și valdenzilor. Alte grupuri i-au investigat pe franciscani, husiți și pe beguini. În anii 1250, inchizitorii erau în general membri aleși din Ordinul Dominican, înlocuind practica timpurie folosită de clericii locali ca judecători. Termenul medieval al Inchiziției este definit de curțile de la mijlocul secolului al XV-lea.[1][2]
Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor. |
De-a lungul Evului Mediu Târziu și Renașterii Timpurii, conceptul și scopul Inchiziției s-a extins semnificativ pentru a combate Reforma Protestantă și Contra-Reforma Catolică. S-a extins în alte state europene, rezultând Inchiziția spaniolă și Inchiziția Portugheză. Curțile inchizitoriale spaniole și portugheze au operat de-a lungul imperiilor acestora ce cuprindeau colonii din Africa, Asia și America, rezultând Inchiziția Peruviană și Inchiziția Mexicană. Inchiziția spaniolă și cea portugheză s-au axat în particular pe convertirea cu forță a evreilor și musulmanilor la catolicism, grupurile minoritare non-creștine fiind numeroase în Spania și Portugalia, rezultând persecuții sângeroase.[3]
Instituțiile Inchiziției au fost abolite la începutul secolului al XIX-lea, după războaiele napoleoniene din Europa și după războaiele hispano-americane de independență. Instituția a supraviețuit ca parte a Curiei Romane, dar în 1908 a fost redenumită în Congregația Sacră Supremă a Sfântului Scaun. În 1965 a devenit Congregația pentru Doctrina Credinței. Din 2022 se numește Dicasteriul pentru Doctrina Credinței.