Henric al V-lea al Sfântului Imperiu Roman
From Wikipedia, the free encyclopedia
Henric al V-lea (n. 1081[2] sau 1086[3] – d. 23 mai 1125, Utrecht[3]), aparținând Dinastiei Saliene, a fost rege romano-german începând din 1098 alături de tatăl său, împăratul Henric al IV-lea, pe care l-a succedat în 1106, și împărat romano-german începând din 1111 până la moarte.
Henric al V-lea | |
Împărat al Sfântului Imperiu Roman | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Goslar, Saxonia Inferioară, Germania |
Decedat | (38 de ani) Utrecht, Episcopatul Utrecht, Țările de Jos |
Înmormântat | Domul din Utrecht Domul din Speyer |
Părinți | Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman[1] Berta de Savoia[1] |
Frați și surori | Conrad al II-lea de Italia Agnes de Waiblingen[1] |
Căsătorit cu | Împărăteasa Matilda (–)[1] |
Ocupație | patron of the arts[*][[patron of the arts (person who engages in patronage)|]] monarh |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | duce |
Familie nobiliară | Dinastia Saliană |
Împărat romano-german | |
Domnie | – |
Predecesor | Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman |
Succesor | Lothar al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman |
Rege al Romanilor | |
Domnie | – |
Predecesor | Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman |
Succesor | Lothar al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman |
Lista regilor Italiei medievale | |
Domnie | – |
Predecesor | Conrad al II-lea de Italia |
Succesor | Conrad al III-lea |
Modifică date / text |
În timpul conflictelor împăratului Henric al IV-lea cu principii imperiali și cu papalitatea reformatoare, pentru recunoașterea puterii sale regale, Henric al V-lea a fost de partea adversarilor tatălui său. După destituirea acestuia în 1106, Henric al V-lea a cârmuit timp de cinci ani în consens cu principii imperiali. Anul 1111 este considerat punctul de cotitură al cârmuirii sale. Puțin înainte de încoronarea ca împărat, Henric a încercat zadarnic să-i priveze pe episcopi de drepturile regale care le fuseseră cedate. În scopul de a păstra cel puțin dreptul de învestire a clericilor, drept regal deținut anterior, Henric l-a ținut prizonier pe papa Pascal al II-lea și l-a forțat să-l încoroneze ca împărat. După 1111 regele a redus treptat participarea principilor imperiali la cârmuire revenind la cârmuirea autocratică specifică dinastiei saliene. În conflictele cu nobilii, Henric nu a mai admis compromisuri, a eșuat însă în încercarea de a-și spori puterea în raport cu Biserica și principii din Saxonia și din regiunea Rinului Inferior. Principii și-au asumat responsabilitatea pentru pacea în imperiu. Ei l-au forțat pe Henric printr-un decret emis la Würzburg în 1121 să admită un compromis cu papalitatea, ceea ce a avut ca urmare Concordatul de la Worms care a pus capăt Controversei pentru învestitură în 1122. În ultimii ani ai vieții Henric a pierdut aproape complet sprijinul principilor imperiali. Curtea sa regală itinerantă s-a aflat mai ales în vestul imperiului. Henric a fost căsătorit cu Matilda a Angliei din 1114. Întrucât căsătoria nu a avut urmași de sex masculin, Henric al V-lea a fost ultimul împărat al Dinastiei Saliene.