Hașurare
From Wikipedia, the free encyclopedia
Hașurarea este o tehnică artistică utilizată în desen (sau pictură, sau scriere) pentru a crea efecte tonale sau de umbrire prin linii paralele strâns distanțate. Când liniile sunt plasate în unghi unele față de altele, se numește hașurare întretăiată.[1]
Este, de asemenea, utilizată în reprezentările monocrome heraldice pentru a indica care ar fi culorile de pe un blazon.
Hașurarea este importantă în medii esențial liniare, cum ar fi desenul și multe forme de tipografie, cum ar fi gravurile. În arta occidentală hașurarea a apărut în Evul Mediu și s-a dezvoltat în continuare în hașurare întretăiată, în special în vechile tipografii din secolul al XV-lea. Master ES și Martin Schongauer în gravură și Erhard Reuwich și Michael Wolgemut în xilogravură au fost pionieri ai ambelor tehnici iar Albrecht Dürer a perfecționat tehnica hașurării întretăiate în ambele tehnici. Artiștii folosesc tehnica, variind lungimea, unghiul și distanța dintre hașuri.
În desenul tehnic hașurarea se folosește pentru a indica secțiunile prin piese, iar tipul hașurilor indică natura materialului folosit: metal, lemn, beton etc.