Fronda
From Wikipedia, the free encyclopedia
Fronda este denumirea cu care se referă la o mișcare social-politică din Franța din secolul al XVII-lea, care a dus la o serie de războaie civile între anii 1648 și 1653, ce au avut loc în mijlocul Războiului Franco-Spaniol, care începuse în 1635. Regele Ludovic al XIV-lea s-a confruntat cu opoziția prinților, a nobilimii, a tribunalelor (parlement) și a majorității francezilor, uniți, pe care regele până la urmă i-a învins. Disputa a început când guvernul Franței a emis șapte edicte fiscale, dintre care șase urmau să crească impozitarea. Parlamentele s-au opus și au pus sub semnul întrebării constituționalitatea acțiunilor regelui și au încercat să-i modifice puterile atribuite.[1]
Frondă | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte din Războiul Franco-Spaniol (1635–1659)[*] | |||||||
Episodul Frondei de la Faubourg Saint-Antoine lângă zidurile Bastiliei. | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Regatul Franței | Parlamentele (1648–1649) Prinții (1650–1653) | ||||||
Conducători | |||||||
Ludovic al XIV-lea al Franței Ana de Austria Cardinalul Mazarin Viconte de Turenne(din 1651) | Gaston, Duce de Orléans Marele Condé (din 1651) Armand de Bourbon, Prinț de Conti(din 1651) | ||||||
Modifică date / text |
Fronda a fost împărțită în două campanii: Fronda Parlementară și Fronda Prinților.[2] Momentul izbucnirii Frondei Parlementare, imediat după Pacea de la Westfalia (1648), care a pus capăt Războiului de Treizeci de Ani, a fost semnificativ. Nucleele formațiilor armate care au terorizat părți din Franța sub liderii aristocratici în această perioadă au fost întărite mulțumită unei generații de războinici ce au luptat în Germania, unde trupele încă mai aveau tendința de a opera în mod autonom. Ludovic al XIV-lea, fiind încă un tânăr conducător când a fost luat prin surprindere de Frondă, a reorganizat forțele de luptă franceze sub o ierarhie mai strictă, ale cărei conducători puteau fi nominați sau alungați de către rege. Cardinalul de origine italiană Mazarin la început s-a găsit în dificultate, dar a ieșit învingător la final. Fronda a reprezentat ultima încercare a nobilimii franceze de a lupta cu regele, care a fost supusă la final de el. Pe termen lung, Fronda a servit pentru consolidarea autorității regale, dar a slăbit economia, și cel mai important, a facilitat apariția Monarhiei Absolute.[3]