Filosofie medievală
From Wikipedia, the free encyclopedia
Filosofia medievală este filosofia epocii cunoscută astăzi ca medievală sau Evul Mediu, perioada ce durează aproximativ de la căderea Imperiului Roman de Apus în secolul 5 până la Renașterea din secolul 16. Filosofia medievală, înțeleasă ca proiect de investigație filosofică independentă, a apărut în Baghdad, la mijlocul secolului 8, și în Franța, la curtea lui Carol cel Mare, în ultimul sfert al secolului 8.[1] Este în parte definită ca proces de redescoperire a culturii antice dezvoltată în Grecia și Roma în perioada clasică, și în parte de nevoia de a aplica problemele teologice și doctrina sacră în conexiune cu învățătura profană.
Istoria filosofiei medievale este tradițional divizată în două perioade principale: prima perioadă începe în Evul Mediu Timpuriu și se termină în secolul 12, când lucrările lui Aristotel și Platon erau păstrate și cultivate, și 'epoca de aur', a secolelor 12, 13 și 14, în occidentul latin, care a fost martora culmii recuperării filosofiei antice, alături de recepționarea comentatorilor arabi și progresele semnificative în domeniul filosofiei religiei, logicii și metafizicii.
Deși de multe ori când se face referire la filosofia medievală, se vorbește doar de gândirea Occidentului acelui timp, Evul Mediu a dat și filosofia bizantină, apărută și dezvoltată în răsărit, în Bizanț.
Epoca medievală a fost tratată cu dispreț de umaniștii Renașterii, care au văzut în ea o perioadă 'de mijloc' barbară, între epoca clasică a culturii grecești și romane și renașterea culturii clasice. Istoricii moderni consideră că epoca medievală a fost una a unei dezvoltări filosofice puternic influențată de teologia creștină. Unul dintre cei mai notabili gânditori ai epocii, Toma de Aquino, niciodată nu s-a considerat pe el însuși filosof și a criticat filosofii.[2]
Problemele discutate în cursul acestei perioade sunt relația dintre credință și rațiune, existența și simplitatea lui Dumnezeu, scopul teologiei și metafizicii, problema cunoașterii, cea a universalelor și cea a individuației.[3]