Fata căpitanului (nuvelă)
From Wikipedia, the free encyclopedia
„Fata căpitanului” este o nuvelă de inspirație folclorică a lui Mircea Eliade. Ea a fost scrisă în iulie 1955 la Casa Gabriella din Ascona (Elveția) (conform memoriilor autorului)[1] sau în satul alpin Täsch (Elveția) (conform mențiunii de la sfârșitul nuvelei)[2][3] și a fost publicată în anul 1963 în volumul Nuvele, tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul La țigănci și alte povestiri, tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București.
„Fata căpitanului” | |
Autor | Mircea Eliade |
---|---|
Țara primei apariții | ![]() |
Limbă | română |
Gen | nuvelă de inspirație folclorică |
Publicată în | Nuvele |
Tip publicație | volum de nuvele |
Editură | Cercul de Studii «Destin» din Madrid |
Data publicării | 1963 |
Modifică date / text ![]() |
Această nuvelă cu titlu pușkinian[3] prezintă antrenamentul pentru supraviețuire al unui băiat orfan ce își dorește să devină un spirit liber și să își depășească semenii.[4][5] Comportamentul bizar al copilului Brânduș îi derutează pe oamenii maturi, dezvăluindu-i înțelepciunea și caracterul superior tipice unei ființe libere.[4][5] Băiatul, deși necultivat, se impune într-o discuție cu Agripina, fata cultă a căpitanului Lopată, dovedind, potrivit criticului Alex. Ștefănescu, că „imaginația este superioară culturii”.[4][5]
Profesor de istoria religiilor la Universitatea din Chicago, Mircea Eliade intenționează să identifice manifestarea sacrului în evenimentele obișnuite ale vieții într-o epocă industrială în care religia și Dumnezeu ocupă un loc tot mai redus.[6] În această lume desacralizată „sacrul” este camuflat în „profan”,[7][8] iar autorul descoperă tradiții inițiatice și rituri mitice disimulate, reminiscențe fizice ale transcendenței.[6] Nuvela pune accent pe factorul divinație și pe antrenarea voinței.[9]