![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/e/e9/Ursi.bis_lemn.pomelnic_1843.jpg/640px-Ursi.bis_lemn.pomelnic_1843.jpg&w=640&q=50)
Pomelnic
From Wikipedia, the free encyclopedia
Pomelnicul (sl. pomĕnĩnikŭ) este o listă cu numele persoanelor în viață sau decedate pe care credincioșii le dau preotului pentru a fi pomenite în timpul Sfintei Liturghii sau a altor slujbe religioase ori rugăciuni.
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/e/e9/Ursi.bis_lemn.pomelnic_1843.jpg/640px-Ursi.bis_lemn.pomelnic_1843.jpg)
Pomelnicele se mai numesc și diptice, dar dipticele pot avea un sens mai larg, putând fi și liste de nume folosite de o Biserică autocefală pentru pomenirea întâistătătorilor din toate Bisericile autocefale din lume. Numele din diptice sunt citite la Sfânta Liturghie de către diaconi (și uneori repetate de cor) doar la Sfânta Liturghie Arhierească slujită de un patriarh sau întâistătător autocefal. Expresia scrierea numelui unui episcop în diptice înseamnă că Biserica se consideră în comuniune cu acesta iar îndepărtarea numelui unui episcop înseamnă ruperea comuniunii cu el. De asemenea, dipticele episcopale îi pun pe episcopi în ordinea demnității lor de onoare în cadrul Bisericii.
Și mănăstirile au diptice, cu călugării care au viețuit și viețuiesc în acea mănăstire, după cum și cu stareții lor.