Țânțar
familie de insecte / From Wikipedia, the free encyclopedia
Țânțarii (Culicidae) sunt o familie de insecte diptere din subordinul Nematocera. La unele specii, la femelă, nu se produce maturizarea ouălor fără consumarea sângelui de mamifere. Se pot împerechea și în spații restrânse, în care trăiesc și în timpul iernii fără să intre în diapauză. Adultul depune ouăle când temperatura apei depășește 10 °C (între sfârșitul lui aprilie și mai); generațiile din primăvară și vară se succed la fiecare 15–20 zile, în funcție de temperatura apei. Dezvoltarea larvelor se realizează în ape stătătoare. Femelele pot transmite malarie, o boală infecțioasă gravă. Malaria este o boală infecțioasă transmisă de țânțarul Anopheles, care se manifestă prin friguri puternice și intermitente. Aceasta este o boală infecțioasă larg răspândită în regiunile tropicale și subtropicale. Între 300 și 500 de milioane de persoane sunt infectate anual; aproximativ 1 - 3 milioane mor în fiecare an, cei mai mulți fiind copii din Africa sub-sahariană.