Corpul Voluntarilor „Horia”
unitate militară formată din voluntari români, constituită în principal din membri ai Gărzilor Naționale și din alți tineri, cu baza de recrutare în zonele Hălmagiu și Brad / From Wikipedia, the free encyclopedia
Corpul Voluntarilor „Horia” a fost o unitate militară formată din voluntari români, constituită în principal din membri ai Gărzilor Naționale și din alți tineri, cu baza de recrutare în plășile Hălmagiu, Baia de Criș, Brad, Abrud, Câmpeni. La originea formării sale a stat decizia Consiliul Dirigent din Transilvania de a lua măsuri de organizare a unei rezistențe active la vest de Linia de demarcație stabilită în ianuarie 1919, decizie cu a cărei punere în practică au fost însărcinați deținătorul portofoliului Resortului Organizării Dr. Ioan Suciu și ofițerul Florian Medrea.
Corpul Voluntarilor „Horia” | |
Monumentul Eroilor din Hălmagiu | |
Activă | 1919 |
---|---|
Țară | ![]() |
Apartenență | ![]() |
Ramură | ![]() |
Tip | Corp militar |
Rol | Apărăre a regiunii văilor Crișurilor de atacurile armatei regulate ungare Rezervă de cadre pentru Regimentul de Infanterie 86 „Beiuș” |
Mărime | 4.000 |
Parte a | ![]() |
Bază | Brad |
Semn distinctiv | La chipiu:Tricolorul românesc + o bandă albă inscripționată „Horia” |
Misiuni | Hărțuirea și întârzierea avansului pe teren a armatei regulate ungare Lupte de gherilă pentru a împiedica fixarea pe teren a unităților armatei regulate ungare Ofensiva Armatei României din aprilie 1919 |
Comandanți | |
Batalionul 1 | Căpitanul Alexandru Drăgoi |
Batalionul 2 | Maiorul Mihai Stoica |
Batalionul 3 | Maiorul Sabin Banciu |
Comandanți notabili | Maiorul Florian Medrea |
Modifică date / text ![]() |
Nucleul viitorului Corp l-au constituit Gărzile Naționale din Țara Hălmagiului, împreună cu gărzile retrase din comitatul Arad pe valea Crișului Alb după stabilirea celei de-a treia linii de demarcație dintre trupele române și maghiare. Aceste gărzi depășindu-și mandatul primit de la Consiliul Național, au început să se transforme în instrument combativ cu scopul opunerii de rezistență trupelor ungare. Aflate în sfera de competență a trupelor Brigăzii a IV-a din Divizia 2 Vânători cu cartierul la Brad, gărzile au contribuit activ printr-un război de gherilă la frânarea înaintării inamicului.
Înființarea propriuzisă a Corpului s-a făcut pe 15-16 februarie 1919, efectivul acestuia ajungând la aproximativ 4.000 de oameni. Implicat activ în pregătirea Ofensivei din Aprilie a trupelor române, Corpul a fost reorganizat ulterior în Regimentul 86 Infanterie, intitulat Regimentul de Infanterie Beiuș după eliberarea orașului Beiuș – la care și-a adus contribuția