Corneliu Mănescu

Corneliu Mănescu (n. 6 februarie 1916, Ploiești, România – d. 26 iunie 2000, București, România)^[4] a fost un om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României.

Corneliu Mănescu
Date personale
Născut	6 februarie 1916 Ploiești, România
Decedat	26 iunie 2000 (84 de ani)[1][2] București, România[3]
Căsătorit cu	Doina Dobrescu
Copii	Alexandra
Cetățenie	România
Ocupație	politician diplomat jurnalist
Limbi vorbite	limba română
Ambasador al României în Franța
În funcție 15 martie 1977 – 9 aprilie 1982
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție 1975 – 1980
Circumscripția	Moreni
În funcție 1969 – 1975
Circumscripția	Vălenii de Munte
În funcție 1965 – 1969
Circumscripția	Băicoi
Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român
În funcție 24 iulie 1965 – 1980
Ministru al Afacerilor Externe
În funcție 21 martie 1965 – 18 octombrie 1972
Precedat de	Avram Bunaciu
Succedat de	George Macovescu
Ambasador al României în Ungaria
În funcție 10 octombrie 1960 – 30 mai 1961
Premii	Ordinul Steaua Republicii Populare Române clasa a II-a[*]​ (18 august 1964) Ordinul Muncii clasa I[*]​ (1966)
Partid politic	PCR (1944–prezent) Consiliul Provizoriu de Uniune Națională
Alma mater	Universitatea din București Universitatea Serală de Marxism-Leninism[*]​
Semnatar al „scrisorii celor șase”
Modifică date / text

Educație

Și-a terminat educația primară la Ploiești, urmând apoi, între 1936-1940, cursurile de drept și științe economice ale universității din București. În timpul studenției, a început să contribuie prin articole la diverse publicații de stânga. Ca jurnalist, s-a interesat mai ales de relații internaționale.

În 1944 lucra la Institutul de Statistică, considerat un adevărat „focar comunist” (aici lucrau și alți comuniști, ca Nicolae Betea, Anton Rațiu, Mihai Levente, Ștefan Popescu și alții.)^[5]

Carieră

După 23 august 1944, Mănescu a avut funcții în Partidul Comunist și în instituțiile de stat. În 1948, a fost numit șef al Diviziei Politice Superioare a Armatei. Între 1955 și 1960 a fost vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării.

În 1960, Corneliu Mănescu a devenit director al departamentului politic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În martie 1961, Mănescu era membru al cabinetului ca ministru de externe. A fost confirmat în funcție de Marea Adunare Națională. În acel moment era la cel de al doilea mandat legislativ.

Mănescu a fost cel care a condus delegațiile române la toate sesiunile Adunării Generale a Națiunilor Unite, începând cu cea de-a 16-a sesiune din 1961. A fost șef al delegației române din 1962, la comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea și la alte conferințe internaționale.

La 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție. A deținut funcția până la data de 23 septembrie 1968^[6]

Mănescu a fost membru al Partidului Comunist Român din 1936. Cel de-al IX-lea congres al PCR din 1965 l-a ales membru al Comitetului Central.

A fost adjunct al ministrului Apărării Naționale, cu gradul de locotenent-colonel (1948-1955), comandant al Casei Centrale a Armatei (1952) și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (1959), cu gradul de general-maior. La 10 octombrie 1960 este numit ambasador în Ungaria (până la 30 mai 1961), după care devine ministru de externe (1961-1972), vicepreședinte al Frontului Unității Socialiste, președinte al Grupului Interparlamentar Român, ambasador în Franța (1977-1982). A fost membru al CC al PCR (1965-1980).

În 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” în care unii dintre foștii lideri comuniști îl criticau pe Nicolae Ceaușescu. În timpul revoluției române din 1989 atât la Timișoara^[7], cât și la București s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceaușescu. La 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.

Familia

S-a căsătorit în 1950 cu Doina Dobrescu, căreia Mănescu îi plăcea să-i spună „Dana”.^{[necesită citare]} Câteva luni mai târziu se năștea fiica lor, Alexandra.

Decorații

• Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[8]

Referințe

1. „Corneliu Mănescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 16 octombrie 2015
2. Corneliu Mănescu, Filmportal.de, accesat în 9 octombrie 2017
3. „Corneliu Mănescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 1 ianuarie 2015
4. ro Membrii CC al PCR
5. Revista 22
6. „Index of /”. Arhivat din original la 4 martie 2016. Accesat în 1 septembrie 2008.
7. Marilena Viorica Țariuc, Frontul Democratic Român, în: Lorin Fortuna (coordonator), Rolul Frontului Democratic Român în cadrul revoluției române din decembrie 1989, editura Artpress, Timișoara, 2007, ISBN 978-973-108-040-6, p. 40
8. Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 509 din 18 august 1964 pentru conferirea unor ordine ale Republicii Populare Romîne, publicat în Buletinul Oficial nr. 12 din 27 august 1964.

Legături externe

• Corneliu Mănescu, în domiciliu obligatoriu la Chitila^{[nefuncțională]} , 20 mai 2009, Lavinia Betea, Jurnalul Național
• Corneliu Mănescu – în "vizorul" ambasadelor și al Securității^{[nefuncțională]} , 26 februarie 2009, Lavinia Betea, Jurnalul Național

Predecesor: Avram Bunaciu

Ministrul Afacerilor Externe 21 martie 1961 — 22 octombrie 1972

Succesor: George Macovescu