Consoană nazală alveolară
From Wikipedia, the free encyclopedia
În fonetică, consoana nazală alveolară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este [n]. Există de fapt o familie de asemenea sunete, diferențiate atît după poziția exactă a limbii în timpul articulării (alveolară, dentală sau postalveolară) cît și după care anume parte a limbii are un rol activ în articulare (consoană apicală ca în limba engleză sau laminală ca în română).
Nazala alveolară | |
n | |
---|---|
Număr AFI | 116 |
Codare | |
Entitate (zecimal) | n |
Unicode (hex) | U+006E |
X-SAMPA | n |
Kirshenbaum | n |
Braille | ![]() |
Sunet | |
În limba română apare varianta laminală a acestei consoane și se notează cu litera N; apare în cuvinte precum nor /nor/, inel /i'nel/, spun /spun/. Numeroase lucrări clasifică sunetul [n] din limba română și din celelalte limbi romanice drept o consoană dentală, dar tendința în fonetica modernă este de a îl clasifica drept o consoană alveolară laminală.
Acest sunet este o consoană sonoră și nu are o pereche surdă.
Trebuie remarcat că deși litera N din limba română se citește în cele mai multe cazuri [n] există și excepții, de care vorbitorii nativi nu sînt conștienți. Atunci cînd n este urmat de o consoană velară, în particular [k] și [g], în loc de [n] se pronunță consoana nazală velară [ŋ]. Astfel litera n din cuvintele Ana și Anca se pronunță în locuri complet diferite, alveolar în primul caz și velar în al doilea. Totuși varianta de n pronunțată depinde exclusiv de sunetul care urmează și nu poate determina sensul cuvintelor, altfel spus nu există nici o pereche de cuvinte care să difere numai prin acest sunet, deci cele două variante sînt alofone ale unuia și aceluiași fonem.
De asemenea, în unele graiuri ale limbii române sunetul [n] se palatalizează înaintea vocalei [i] sau a semivocalei corespunzătoare, [j], devenind sunetul [ɲ].