![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/80/Cismigiu-Garden-Bucharest-3.jpg/640px-Cismigiu-Garden-Bucharest-3.jpg&w=640&q=50)
Parcul Cișmigiu
parc din București, România / From Wikipedia, the free encyclopedia
Grădina Cișmigiu este cea mai veche grădină publică din București. Este așezată în centrul orașului, are o suprafață de circa 16 hectare și este mărginită de două artere importante: bulevardul Regina Elisabeta și bulevardul Schitu Măgureanu. În partea sud-estică a grădinii este Colegiul Național Gheorghe Lazăr. Grădina Cișmigiu este amenajată în genul parcurilor engleze și are mai multe intrări: două prin bulevardul Regina Elisabeta, două prin bulevardul Schitu Măgureanu, una prin str. Știrbei Vodă. Este clasată pe lista monumentelor istorice din București cu B-II-a-A-19655.
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/8/80/Cismigiu-Garden-Bucharest-3.jpg/640px-Cismigiu-Garden-Bucharest-3.jpg)