Campania din Norvegia
From Wikipedia, the free encyclopedia
Campania din Norvegia (9 aprilie – 10 iunie 1940) a fost prima campanie a forțelor norvegiene, ale aliaților, pe de-o parte, și cele germane, pe de altă parte, în timpul celui de-a doua conflagrații mondiale. Campania a fost deschisă prin operațiunea Weserübung – invazia germană în Norvegia. În aprilie, Regatul Unit și Franța au trimis în ajutorul Norvegiei o forță expediționară. În ciuda succeselor limitate înregistrate de germani în luptele din nordul Norvegiei, invadarea Franței din mai i-a obligat pe aliați să își retragă forțele. Ca urmare, guvernul norvegian a plecat în exil în Londra. Campania s-a încheiat cu ocuparea Norvegiei de către Germania. Forțele armate norvegiene în exil au continuat lupta cu Axa alături de Aliați. Cele 62 de zile de lupte au făcut din Norvegia națiunea care a rezistat cel mai mult invaziei germane după Uniunea Sovietică.
Campania din Norvegia | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Parte a celui de-al Doilea Război Mondial | |||||||
Forțele germane avansând lângă Bagn în Valdres · Artileria norvegiană în acțiune lângă Narvik · Regele Haakon al VII-lea și fiul lui, moștenitorul coroanei Olav în timpul unui raid german asupra Molde · Infanteriști montani (Gebirgsjäger) lângă Narvik · Bombardamentul german al fortăreței de coastă Oscarsborg | |||||||
Informații generale | |||||||
| |||||||
Beligeranți | |||||||
Germania | Norvegia Regatul Unit Franța Forțele armate poloneze din vest | ||||||
Conducători | |||||||
Nikolaus von Falkenhorst | Kristian Laake (9–10 aprilie) Otto Ruge (din 10 aprilie) William Boyle | ||||||
Efective | |||||||
circa 100.000 7 divizii Bataionul 1 Fallschirmjäger | Total: circa 93.000 Norvegia: 6 divizii (circa 55.000) Aliații: circa 38.000 | ||||||
Pierderi | |||||||
Cifrele oficiale germane: 5.296 soldați (1.317 morți pe uscat, 2.375 morți pe mare, 1.604 răniți) Pierderi materiale: 1 un crucișător greu 2 crucișătoare ușoare 10 distrugătoare 6 submarine 2 torpiloare 15 vedete 21 vase de transport 90–240 avioane | Total: 6.602 britanicii: pe uscat: 1.869 uciși, răniți și dispăruți pe mare: circa 2.500 1 un portavion 2 crucișătoare 7 distrugătoare 1 submarin 112 avioane francezii și polonezii: 533 morți, răniți și dispăruți 2 distrugătoare 2 submarine norvegienii: circa 1.700, din care 860 de morți 107 vase scufundate sau capturate circa 70 de vase militare și comerciale scufundate | ||||||
Modifică date / text |