California (pronunție fonologică americană: /ˌkælᵻˈfɔːrnjə, -ni.ə/; pronunție fonetică românească: [kalifornɪːa]) este un stat federal al Statelor Unite ale Americii. Se întinde de-a lungul jumătății sudice a coastei de vest a Statelor Unite ale Americii continentale. Cu o populație de peste 36 de milioane de locuitori și cu o suprafață de 423.970 km 2 (vedeți cum se încadrează 423.970 de km² în rândul altor țări), California este al treilea stat ca suprafață (după Alaska și Texas) și cel mai populat stat al SUA.
California | |||
State of California | |||
— stat al SUA — | |||
| |||
California (SUA) Poziția geografică în Statele Unite ale Americii | |||
Coordonate: 37°N 120°V | |||
---|---|---|---|
Țară | SUA | ||
Atestare | |||
Numit după | The Californias[*] | ||
Reședință | Sacramento | ||
Guvernare | |||
- guvernator al Californiei | Gavin Newsom[*] (Partidul Democrat, ) | ||
Suprafață | |||
- Total | 423,97 km² | ||
Altitudine | 884 m.d.m. | ||
Populație (2020) | |||
- Total | 39.538.223 locuitori | ||
Fus orar | UTC−8 | ||
Localități înfrățite | |||
- Prefectura Osaka | Japonia | ||
Prezență online | |||
site web oficial GeoNames OpenStreetMap relation | |||
Poziția localității California | |||
Modifică date / text |
Zona era locuită de nativii americani încă cu mult înainte ca exploratori din Europa să înceapă a se perinda sporadic în secolul al 16-lea. Spania colonizase parțial statul California de azi, la sfârșitul anilor 1700, înaintea Războiului mexican de independență (1810 - 1821). După aceea California a făcut parte din statul independent Mexico. În timpul războiului mexican-american (1846 - 1848), coloniștii americani ai regiunii s-au revoltat și au creat California Republic, un stat independent cu existență efemeră. Ca urmare a încheierii războiului dintre Mexico și Statele Unite ale Americii, zona a revenit SUA. Goana după aur din California (the California Gold Rush) din anul 1849 a adus o imensă populație de imigranți, care a permis rapid, ca în 1850 California să devină al 31-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
În ciuda unei istorice și nefondate "reputații" de a avea o "viață lejeră" datorată climei extrem de blânde, în realitate californienii au făcut California de azi a șaptea economie a lumii, contribuind cu circa 13% la produsul intern brut al Statelor Unite ale Americii. Industriile predominante ale statului includ agricultura, distracțiile, manufacturarea în industria ușoară, turismul și mai ales industrii diversificate atât pe orizontală cât și pe verticală.
Zonele economice specializate ale statului cuprind de exemplu Hollywood (pentru distracții), California Central Valley (pentru agricultură), Silicon Valley (pentru computere și high tech) și zona viticolă Wine Country.
Climat
Verile sunt foarte calde, cu seri răcoroase, în timp ce primăvara și toamna sunt blânde, cu seri reci. Sezonul de iarnă „ploios” este blând și ocupă perioada anului dintre ianuarie și martie. O mare parte a statului are un climat mediteranean, cu veri calde, uscate și blânde, dar cu ierni ploioase. Orașul San Francisco este cunoscut pentru ceața sa caracteristică primăverii și începutului de vară. Partea nordică a statului California, precum și zona munților înalți, beneficiază de zăpadă pe timpul iernii, în timp ce deșerturile au parte de veri foarte calde și ierni blânde.
Geografie
California se învecinează la vest cu Oceanul Pacific, la nord cu Oregon, la est cu Nevada și Arizona, la sud cu statul mexican Baja California. Cu o suprafață de 414.000 km², este al treilea stat american ca suprafață, după Alaska și Texas.[1] Dacă ar fi țară independentă, California ar fi a 59-a din lume ca suprafață.
În mijlocul statului se află Valea Centrală a Californiei, mărginită spre vest de lanțurile muntoase din apropierea coastei, spre est de Sierra Nevada, SUA, la nord de Munții Cascade și la sud de Munții Tehachapi. Valea Centrală este principala zonă agricolă a Californiei, ea producând aproape o treime din alimentele pentru întreaga țară.[2][3]
Împărțită în două de Delta Râurilor Sacramento-San Joaquin, porțiunea nordică, Valea Sacramento, reprezintă bazinul hidrografic al Râului Sacramento, în vreme ce porțiunea sudică, Valea San Joaquin, formează bazinul Râului San Joaquin. Prin dragaj, râurile Sacramento și San Joaquin au rămas suficient de adânci încât mai multe orașe din interiorul statului sunt porturi maritime.
Delta Râurilor Sacramento-San Joaquin River este o sursă importantă de apă pentru întreg statul. Apa este extrasă printr-o rețea extinsă de canale și pompe, ce traversează aproape toată lungimea statului, între acestea numărându-se Proiectul Central Valley și Proiectul State Water. Apele deltei alimentează cu apă potabilă circa 23 de milioane de oameni, aproape două treimi din populația statului, și irigă plantațiile fermierilor de la vest de Valea San Joaquin. Insulele Canalului se află în largul coastelor de sud.
Sierra Nevada (din spaniolă munții înzăpeziți) are cel mai înalt vârf montan dintre cele 48 de state americane contigue, Muntele Whitney, la 4.421 m altitudine. Lanțul înconjoară Valea Yosemite, celebră pentru domurile sale glaciare; pentru Parcul Național Sequoia, unde cresc arbori sequoia uriași, unele dintre cele mai mari organisme vii de pe Pământ; precum și pentru Lacul Tahoe, un lac adânc cu apă dulce, cel mai mare lac al statului ca volum de apă.
La est de Sierra Nevada se află Valea Owens și Lacul Mono, habitat esențial al păsărilor migratoare. În vestul statului se află Clear Lake (Lacul Limpede), cel mai mare lac cu apă dulce ca suprafață aflat în întregime în California. Deși Lacul Tahoe este mai mare, o parte din el se află pe teritoriul statului Nevada. În Sierra Nevada temperaturile ajung iarna să fie similare zonei arctice, acolo aflându-se câteva zeci de mici ghețari, printre care se numără ghețarul Palisade, cel mai sudic ghețar din Statele Unite.
Circa 45% din aria totală a statului este împădurită,[4] diversitatea speciilor de pin din California fiind incomparabil mai mare decât a oricărui alt stat. California conține mai multe păduri decât orice alt stat american cu excepția Alaskăi. Mulți dintre copacii din Munții Albi din California sunt printre cei mai bătrâni din lume; un pin Bristlecone are vârsta de 4.700 de ani.
În sud se află și un lac sărat continental, Marea Salton. Deșertul central-sudic se numește Mojave; la nord-est de Mojave se află Valea Morții, unde se află cel mai jos și mai fierbinte loc din America de Nord, Bazinul Badwater aflat la −86 m. Distanța orizontală de la nadirul Văii Morții până la vârful Muntelui Whitney este mai mică de 140 km. Într-adevăr, aproape întreaga Californie de sud este un deșert arid și fierbinte, cu temperaturi extrem de ridicate pe timp de vară. Granița sud-estică a Californiei cu Arizona este în întregime formată de râul Colorado, din care își extrage apă.
De-a lungul coastei Californiei se află mai multe mari zone metropolitane, inclusiv zona metropolitană Los Angelesul Mare, zona metropolitană Golful San Francisco, și zona metropolitană San Diego.
Ca parte a Cercului de Foc, California este afectată de tsunami, inundații, secete, vânturi, incendii forestiere, alunecări de teren în zonele abrupte, și are mai mulți vulcani. Are numeroase cutremure cauzate de mai multe falii, în principal de falia San Andreas.
Istorie
Ca și în cazul celorlalte state ale Americii, istoria scrisă a Californiei este destul de scurtă. Înaintea sosirii europenilor, pe acest teritoriu au locuit diferite triburi de indieni. Ei vorbeau propriile lor limbi. În anul 1524, California a fost descoperită de către exploratorul spaniol Cabrillo. Colonizarea spaniolă a început în anul 1769. California a rămas sub stăpânirea Spaniei și apoi a Mexicului. În anul 1850, după un scurt război, California a devenit cel de-al 31-lea stat al SUA.
Demografie
Structura rasială
Populația totală a statului în 2010: 37,253,956
Structura rasială în conformitate cu recensământul din 2010[5]:
- 57.6% Albi (21,453,934)
- 16.9% Altă rasă (6,317,372)
- 13.0% Asiatici (4,861,007)
- 6.2% Negri (2,299,072)
- 4.9% Două sau mai multe rase (1,815,384)
- 1.0% Amerindieni (362,801)
- 0.4% Hawaieni Nativi sau locuitori ai Insulelor Pacificului (144,386)
Legislație și guvern
Economie
Transporturi
Educație
Vezi și
- Listă de comitate din California
- Listă de drumuri din California
- Listă de localități din California
- Listă de locuri de drumețit din California
- Listă de orașe din California
- Listă de parcuri din California
- Listă de sate din California
- Listă a locurilor desemnate de recensământ din California
- Listă de oameni din statul California
- Listă de subiecte referitoare la California
- Listă de orașe din Statele Unite ale Americii
- César Chávez - César Chávez Day este o sărbătoare oficială în California, 31 martie.
- Listă a politicienilor originari din California
- Listă de orașe din California după populație
- Originea numelui California
- Zone protejate din California
- USS California
- California de Nord
Note
Referințe
Legături externe
Wikiwand in your browser!
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.