film din 1967 regizat de Stanisław Bareja From Wikipedia, the free encyclopedia
Căsătorie din interes (în poloneză Małżeństwo z rozsądku) este o comedie muzicală poloneză din 1967, regizată de Stanisław Bareja(d) după un scenariu scris de Krzysztof Gruszczyński.[2][3][4]
Căsătorie din interes | |
Afișul românesc al filmului | |
Rating | |
---|---|
Titlu original | Małżeństwo z rozsądku |
Gen | film muzical |
Regizor | Stanisław Bareja[*][1] |
Scenarist | Krzysztof Gruszczynski[*] |
Studio | Zespół Filmowy „Rytm”[*] |
Director de imagine | Franciszek Kądziołka[*] |
Muzica | Jerzy Matuszkiewicz[*] |
Distribuție | Elżbieta Czyżewska[1] Hanka Bielicka[*] Daniel Olbrychski Bolesław Płotnicki[*] |
Premiera | |
Durata | 90 min. |
Țara | Polonia |
Limba originală | limba poloneză |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Acest film, a cărui acțiune se petrece la Varșovia, prezintă încercarea unei familii de comercianți polonezi de a-și căsători fiica cu un tânăr artist pentru a-și putea justifica astfel veniturile mari obținute din practicarea acestei activități și nedeclarate autorităților.[2]
Părinții Joannei vând haine la o tarabă din bazarul Różycki din Varșovia. Cu toate acestea, veniturile mari, ascunse de autorități, nu le permit să doarmă liniștiți, deoarece se tem de repercusiunile juridice ale faptelor săvârșite. În acest scop, ei se străduiesc să o convingă pe fiica lor să se căsătorească cu un pictor sau să devină ea însăși artistă, deoarece este singura profesie din Republica Populară Polonă care ar justifica deținerea unei vile și a unei mașini.[2]
Alegerea tatălui Joannei este tânărul Andrzej, un artist tânăr și talentat, dar sărac, care încearcă să-și vândă picturile sub zidurile Avanpostului fortificat(d). Tablourile lui Andrzej devin brusc foarte căutate, fiind cumpărate în secret de tatăl Joannei, care își investește veniturile ilegale în pictură. Cei doi tineri decid să se căsătorească, iar adevărul iese la iveală abia la nuntă. Andrzej îi aruncă banii în față socrului său și pleacă împreună cu Joanna.[2]
Filmul a fost produs de compania poloneză Zespół Filmowy Rytm. Filmările au avut loc în anul 1966 și s-au desfășurat în mai multe locuri din Varșovia, printre care Avanpostul fortificat(d) (Barbakan), Piața Orașului Nou(d) (Rynek Nowego Miasto) și Ulica Skaryszewska(d).[2]
Premiera acestui film a avut loc pe 1 ianaurie 1967, într-o dublă proiecție cu documentarul Staridvari, produs de studioul Wytwórnia Filmów Oświatowych(d) (WFO).[5]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.