Brigid
From Wikipedia, the free encyclopedia
From Wikipedia, the free encyclopedia
În mitologia celtică, Brigid (sau Brigit) este zeița fecundității, a abilităților atât manuale cât și intelectuale, patroana medicilor, a poeților, a fierarilor. Cultul ei se leagă de o sărbătoare foarte răspândită în lumea celtă, aceea a lui Imbolc, pe data de 1 și 2 februarie, celebrând sfârșitul iernii. În Galia și Marea Britanie, mai este numită și Brigantia, iar în Irlanda este o imagine a zeiței-mame. Nu se cunoaște precis dacă este mama sau fiica lui Dagda, dar știm că are trei fii numiți Brian, Iucharba și Iuchar, toți zei druizi.
Calitatea informațiilor sau a exprimării din acest articol sau secțiune trebuie îmbunătățită. Consultați manualul de stil și îndrumarul, apoi dați o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în aprilie 2007 |
Brigit (Brede) este zeiță celtă, fiica zeului Dagda și a zeiței Morrigan; ocrotitoarea poeziei și barzilor celți, iar mai târziu zeiță a fertilității, a recoltelor și a focului. Romanii o numeau Brigantia, de unde și triburile celte ale Tării Galilor au fost numite brigantes. O dată cu expansiunea creștinismului, zeița Brigit devine sfânta Brigitte.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.