![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/48/Cizer.bis_de_lemn_in_muzeu_Cluj.jpg/640px-Cizer.bis_de_lemn_in_muzeu_Cluj.jpg&w=640&q=50)
Biserica de lemn din Cizer
From Wikipedia, the free encyclopedia
Biserica de lemn din Cizer datează din anul 1773 și se păstrează din 1968 în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Din punct de vedere arhitectural, biserica prezintă calități tehnice, formale și decorative datorită cărora este considerată una din cele mai reprezentative dintre lăcașurile de lemn din Transilvania.
Biserica de lemn din Cizer | |
![]() Satul Cizer este cunoscut dincolo de hotarele sale datorită bisericii de lemn, ridicată în 1773 prin participarea meșterului de biserici Horea, conducătorul răscoalei țărănești de la 1784. Foto: 2009. | |
Informații generale | |
---|---|
Țara | ![]() ![]() |
Localitate | Cizer, Sălaj, Transilvania, România |
Coordonate | 46°46′40″N 23°33′27″E ({{PAGENAME}}) |
Date despre construcție | |
Constructor | Nicula Ion a Neamțului și Horea, Vasile Nicula „Ursu” |
Materiale | lemn |
Istoric | |
Data începerii | 1773 |
Localizare | |
Modifică date / text ![]() |
Biserica are o valoare istorică deosebită, fiind considerată lucrarea meșterului de biserici Vasile Nicula Ursu, cel care, sub numele de Horea, a intrat în istoria națională ca luptător pentru drepturile celor asupriți și martir al răscoalei țărănești din 1784. Lăcașul are puterea de a evoca evenimentele deosebite petrecute în sânul comunității, cu valoare de referință pentru întreaga zonă. În anul răscoalei, cizăranii s-au solidarizat cu Horea, refuzând afișarea patentei imperiale pe ușa bisericii. Aici s-a strâns suflarea satului în anul revoluției de la 1848, să-l asculte pe Avram Iancu, care îi îndemna pe țărani să se scuture pentru totdeauna de umilințele iobăgiei. Aici s-au rugat românii pentru înfăptuirea unirii celei mari și pentru toți cei chemați pe front, în marea bătaie.
Lăcașul de lemn este un prețios martor etnografic și social al unor tradiții pierdute în timp. Aici era locul de judecată al adunărilor obștești, conduse fie de voievodul zonei fie de cneazul sau judele satului, până în amurgul secolului 19. Tot până în acele vremuri, în bătătura bisericii s-a ținut și danțul satului. Până înainte de mutarea în muzeu, în ea și în jurul ei s-au ținut vechile obiceiuri de pomenire ale strămoșilor plecați „în cé lume”.