From Wikipedia, the free encyclopedia
Biserica de lemn din Anghelești, comuna Ruginești, județul Vrancea a fost ridicată în 1757. Figurează pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2010 cod LMI VN-II-m-B-06495.
Biserica „Sfântul Nicolae” cunoscută și sub numele Schitul Anghelești sau Schitul Călugăresc, a fost înălțată în satul cu același nume, în prima jumătate al secolului XVIII, în timpul domniei lui Scarlat Grigore Ghica.
Cu timpul, schitul a fost desființat și așezământul a devenit biserică parohială. Fiind o construcție de lemn, edificiul poartă marca scurgerii timpului. Situată într-o zonă mai puțin studiată, așezământul este reprezentativ pentru arta religioasă din această zonă a fostului județ Putna și prezintă elemente caracteristice ale artei populare și arhitecturii românești din secolul al XVII-lea. Din pisania bisericii, săpată pe ancadramentul ușii, descoperim data unei rectitori a așezământului în timpul domnitorului Scarlat Grigore Ghica, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aflată la 8 km de Adjud, biserica monument istoric de la Anghelești se numără printre cele mai vechi biserici de lemn din Vrancea și este una din construcțiile reprezentative de pe Valea Domoșiței și din sudul Moldovei.
Planul bisericii este în formă de navă, având pronaosul absidat și altarul decroșat. S-a folosit o tehnică constructivă străveche, cea a îmbinării pereților ’’în coadă de rândunică’’, legându-se între ei cu o serie de grinzi.
Este o construcție de mici dimensiuni, căreia i s-a adăugat un pridvor din scânduri, cu acces de pe latura sudică, pe care s-a amplasat turnul clopotniță.
Interiorul este înfrumusețat de icoanele catapetesmei, pictate mai târziu, iar calitățile arhitecturale sunt puse în valoare de decorația fațadelor, dar și de bârnele fasonate sub forma unor aripi.
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.