Arta elenistică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Arta elenistică reprezintă arta greacă realizată în perioada elenismului, epocă datată în mod convențional de la moartea lui Alexandru cel Mare (323 î.C.) până la cucerirea Egiptului ptolemeic (ultimul stat elenistic independent) de către romani în anul 31 î.C. Perioada succesivă în arta bazinului mediteranian este arta romană, care s-a dezvoltat sub puternica influență a artei elenistice.
Termenul "elenism", introdus de istoricul german Johann Gustav Droysen în secolul al XIX-lea (în limba germană: Hellenismus), implică o vastă arie geografică și o îndelungată perioadă de timp, fapt din care decurge și o mare varietate a producțiilor artistice din epoca respectivă. Arta elenistică a fost mult timp considerată decadentă în comparație cu "epoca de aur" a clasicismului atenian. Plinius cel Bătrân, în "Istoria Naturală" (XXXIV, 52), după ce descrie sculptura din perioada clasică, scrie: "Cessavit deinde ars" ("după aceea arta a dispărut"). Totuși, un număr de opere ale artei grecești dintre cele mai cunoscute, ca Venus din Milo, grupul Laocoon sau Victoria din Samothrace, aparțin tocmai acestei epoci. Noi metode istoriografice precum și descoperiri arheologice recente au permis o apreciere mai corectă a bogăției artistice din era elenistică.