Ștefan Luchian
poetul plastic al florilor / From Wikipedia, the free encyclopedia
Ștefan Luchian (n. , Ștefănești, Botoșani, România – d. , București, România) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.
Ștefan Luchian | |||
Ştefan Luchian, Un zugrav - Autoportret [1905-1907] | |||
Date personale | |||
---|---|---|---|
Născut | [1] Ștefănești, Botoșani, România | ||
Decedat | (48 de ani)[2][3][4] București, România[5] | ||
Înmormântat | Cimitirul Bellu Cimitirul Central din Chișinău | ||
Părinți | Dumitru Luchian, Elena Chiriacescu | ||
Frați și surori | Anibal | ||
Cetățenie | România | ||
Ocupație | pictor pastelist[*] acuarelist[*] | ||
Limbi vorbite | limba română[6] | ||
Activitate | |||
Pseudonim | i se spunea Babacul[7][8] | ||
Domeniu artistic | pictură murală, pictură[9] | ||
Studii | Universitatea Națională de Arte București, Academia de Arte Frumoase din München, Academia Julian | ||
Pregătire | Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Johann Caspar Herterich, Ludwig von Herterich, William-Adolphe Bouguereau | ||
Mișcare artistică | impresionism, postimpresionism, Art Nouveau, modernism, Tinerimea artistică, „Cercul artistic”, Societatea „Ileana”, „Expoziția artiștilor independenți” | ||
Opere importante | |||
Patronaj | Alexandru Bogdan-Pitești, Virgil Cioflec
---------------------------------------- | ||
Influențat de | Nicolae Grigorescu, Édouard Manet, Edgar Degas | ||
A influențat pe | 1. Pictura românească prin aducerea tematicii peisajelor citadine în prim-planul creației artistice; 2. Portretistica românească prin tematica oamenilor simpli; 3. Tabloul Lăutul a lansat decorativismul în pictura românească. ---------------------------------------- | ||
Premii | 1915 - Medalia clasa I-a a Expoziției artiștilor în viață | ||
| |||
Semnătură | |||
Modifică date / text |
Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.
Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.
A reușit să fixeze în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea:
- „... Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.”
----- Vasile Drăguț: Ștefan Luchian, Editura Meridiane, București, 1968, cop. 3
Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții. Pictura lui a fost în același timp un semn al atitudinii de protest social, prin faptul că a redat viața de trudă a muncitorilor și a evocat condiția mizeră și socială a mahalalelor de odinioară. Regăsim astfel în tematica sa oameni nevoiași și umili, cu personalități de netăgăduit care au găsit în Luchian un perfect rezoneur de o neîngrădită afecțiune. Mai receptiv la nevoile și suferințele altora decât la propria boală, Luchian le-a înfățișat fără ostentație, cu discreție și cu o mare sinceritate.
Cu o stare materială precară și bolnav de scleroză multiplă după 1900, a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii. În această perioadă în care și-a concentrat toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură și toată dragostea pentru viață și pentru frumos spre pictarea florilor, Luchian a alăturat tehnicii uleiului, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie de neegalat.
Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă. El și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și prin exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o foarte modernă simplificare a formelor. Datorită aceastei realități izvorâte din analiza pe care criticii de artă au relevat-o, Luchian a fost apreciat la superlativ încă de la prima expoziție retrospectivă ce i-a fost organizată în anul 1939.
Surprinzătoare rămâne capacitatea cu care Ștefan Luchian, de-a lungul întregii sale cariere artistice, a trecut de la o tehnică la alta, a schimbat suportul stratului pictural și a plasat astfel, experimentul grafic în prim-planul modernității românești. Experimentele tehnice și cromatice, curajul demersului artistic, l-au plasat pe cea mai înaltă treaptă a artei moderne. Părerea criticii de artă este că, în domeniul impunerii graficii ca artă majoră, Ștefan Luchian a fost un deschizător de drumuri.