![cover image](https://wikiwandv2-19431.kxcdn.com/_next/image?url=https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/b9/Fridolin_Leiber_-_Pater_noster.jpg/640px-Fridolin_Leiber_-_Pater_noster.jpg&w=640&q=50)
Întrupare (creștinism)
From Wikipedia, the free encyclopedia
În teologia creștină, Întruparea este credința că Iisus Hristos, a doua persoană a Sfintei Treimi, cunoscut, de asemenea, ca Fiul lui Dumnezeu sau Logosul (termenul în greaca comună pentru „Cuvânt”), s-a întrupat,[2] fiind conceput în pântecele unei femei, Fecioara Maria, cunoscută, de asemenea, sub numele de Theotokos (termen grec pentru „Născătoare de Dumnezeu”). Doctrina întrupării implică, deci, că Isus este Dumnezeu deplin și om deplin.
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/b9/Fridolin_Leiber_-_Pater_noster.jpg/640px-Fridolin_Leiber_-_Pater_noster.jpg)
![Thumb image](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/74/Bartolom%C3%A9_Esteban_Perez_Murillo_003.jpg/320px-Bartolom%C3%A9_Esteban_Perez_Murillo_003.jpg)
În întrupare, așa cum este definită în mod tradițional de acele biserici care aderă la învățăturile adoptate la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, natura divină a Fiului a fost unită, dar nu amestecată, cu natura umană[3] într-o persoană divină, Isus Hristos, care a fost atât „Dumnezeu adevărat și om adevărat”. Această învățătură este esențială pentru credința tradițională respectată de majoritatea creștinilor. În cursul secolelor au fost propuse o serie de opinii alternative cu privire la subiect (vezi Ebioniți și Evanghelia după evrei), dar acestea au fost respinse de principalele culte creștine. O doctrină alternativă cunoscută sub numele de „unicitarism” a fost adoptată de câteva grupuri penticostale.
Întruparea este comemorată și sărbătorită în fiecare an la Crăciun și, de asemenea, se poate face referire la ea la Sărbătoarea Bunei Vestiri; „diferite aspecte ale misterului Întrupării” sunt celebrate la Crăciun și la Buna Vestire.[4]