Persecuția francmasoneriei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Persecuția francmasoneriei desemnează politica unui număr de guverne și regimuri politice care au definit Francmasoneria ca o potențială sursă de opoziție și subminare a puterii lor, pe de-o parte datorită caracterului secret al acestei organizații și a numărului mare de conexiuni internaționale, pe de altă parte din cauza miturilor anti-masonice care prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanistă. Adversarii francmasoneriei o consideră ca primejdioasă pentru societățile de tip monolitic pe care vor ei să le definească, întrucât francmasonii pot fi de orice credință sau convingere politică fără discriminări, prin urmare amestecați, și propovăduiesc toleranța față de cei ce nu împărtășesc aceleași convingeri, atâta vreme cât aceste convingeri respectă democrația și drepturile omului. Curând după întemeierea masoneriei speculative moderne în Anglia în 1717, mai multe state protestante au restricționat ori interzis activitatea lojilor masonice: Țările de Jos au interzis activitatea lojilor masonice în 1735; Suedia și Geneva, în 1738; Zürich, în 1740 și Berna, în 1745. Țările predominant catolice ca Spania, Portugalia și Italia au încercat să înăbușe dezvoltarea Francmasoneriei după 1738. În anii următori eforturile antimasonice s-au continuat în Bavaria în 1784; Austria, în 1795; Baden, în 1813 și Rusia, în 1822.[1]
Parte din seria de articole despre Francmasonerie | |||||||||||||
Articole fundamentale
Francmasonerie · Marea Lojă · Mare Orient · Loja masonică · Oficii ale Lojei Masonice · Mare Maestru · Francmasoneria Prince Hall · Obediențe masonice regulare · Francmasoneria continentală Istoric
Istoria francmasoneriei (în România) · Liberté chérie · Manuscrisele masonice
|