Mitropoliții Proilaviei
From Wikipedia, the free encyclopedia
Numărul exact al mitropoliților care au condus Mitropolia Proilaviei nu este cunoscut cu exactitate. Unul din motive este acela că nu se știe data exactă a înființării eparhiei (vezi pe larg în introducerea articolului Mitropolia Proilaviei). Un al doilea motiv este faptul că nici până în prezent nu există o lucrare documentară, bazată pe cercetarea izvoarelor originale (arhiva mitropoliei, aflată probabil, în custodia Patriarhiei Ecumenice).
Numele mitropoliților cunoscuți provin din izvoare indirecte, în special din menționarea lor în alte surse grecești, rusești sau românești.[1][2][3]
Nicolae Iorga a identificat un număr de opt mitropoliți[4], Ștefan Berechet a găsit nouă mitropoliți[5], iar arhiereul Veniamin Pocitan[6] prezintă un tablou cu 10 mitropoliți.
Mitropoliții Proilaviei erau numiți „Proilavi”. Statutul mitropoliților Proilavi era ilustrat de un proverb răspândit în secolul XVIII, care, după cum arăta episcopul Melchisedec Ștefănescu, spunea că atunci când cineva voia să exprime traiul unui om independent și îndestulat zicea:
„„Parcă ar fi un Proilav!” Iar aceasta ne dă a înțelege că mitropoloiții Proilavi, sub staăpânirea turcească, se bucuraru de niște privilegiuri particulare, se priveau ca capii și reprezentanții chreștinilor din Eparhie, dispuneau de mijloace materiale nu mici, avându în administrația lor o Eparhie de o mare întindere, nu cu puține venituri directe și indirecte.[3]: Appendice, p. 167”—Episcop Melchisedec Ștefănescu, Cronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire