Îndoctrinare
From Wikipedia, the free encyclopedia
Îndoctrinarea, spre deosebire de educație care are loc în strictă neutralitate și imparțialitate, este ansamblul de măsuri, de practici educaționale și de propagandă luate de o autoritate, fie de natură epistemică, fie deontică,[1] menite să insufle anumite valori sau moduri de gândire subiecților cărora le sunt adresate. Din punct de vedere istoric, îndoctrinarea a fost promovată atât de către elitele sociale dominante, ca mijloc de Control social(d) ne-explicit, și nici în mod neapărat coercitiv, dar influent; precum și de grupuri religioase și ideologice extremiste, adesea contrare ordinii stabilite. Unii autori consideră, de asemenea, ca fiind îndoctrinare, informația filtrată de anumite grupuri extremiste, care pot influența atât persoane adulte, cât și persoane minore, datorită poziției lor părtinitoare și/sau naive. În regimurile totalitare, se numește îndoctrinare orice model de gândire al adversarului politic, dar niciodată practicile de îndoctrinare practicate de respectivul stat însuși.[2]
O predare condiționată este într-o oarecare măsură inevitabilă în predarea de la părinte la copil, deoarece ființele umane fiind animale sociale sunt inevitabil afectate de contextul în care se dezvoltă. Acest lucru poate fi însă atenuat de practici care favorizează libera gândire și folosirea gândirii critice, fiind aceasta principala diferență între îndoctrinare și educație: prima, spre deosebire de educație, nu intenționează niciodată să transforme subiectul într-un individ autonom cu raționament propriu, ci într-un individ care se caracterizează prin oarbă credință și prin absența gândirii critice. În cazuri extreme, îndoctrinarea poate fi chiar însoțită de tehnici de spălare a creierului.